Miatyánk (Magyar)
1914.
(Egy bécsi műintézet által kiadott műlaphoz készült.)
Miatyánk ki vagy a mennyekben, harcokban, bűnökben, szennyekben, rád tekint árva világod: a te neved megszenteltessék, a te legszebb neved: Békesség! Jöjjön el a te országod. Véres a földünk, háboru van, kezed sujtását sejtjük, uram, s mondjuk, de nyögve, szomoruan, add, hogy mondhassuk könnyebben -: Legyen meg a te akaratod! mint angyalok mondják mennyekben. Előtted uram, a hon java, s hulljon a lomb, csak éljen a fa: de vajjon a legkisebb lombot nem őrzi-e atyai gondod? nem leng-e az utolsó fürtön is áldva miképpen mennyekben, azonképpen itt a földön is? Megráztál, nem lehet szörnyebben, már most ami fánkon megmaradt őrizd meg őszig a bús galyat: mindennapi kenyerünket add meg nekünk ma, és gyermekeinket növeld békére: ha bűn, hogy lábunk ma vérbe csuszik meg: értük az! Bocsásd meg a mi bűneinket, miképpen mi is megbocsátunk ellenünk vétetteknek: a gaz tied, büntetni: mienk csak az, hogy védelmezzük a mieinket! És ne vigy a kísértetbe minket, hogy ártatlanságunk tudatát, mint drága páncélos inget őrizzük meg bár véresen, hogy át ne hasadjon sohasem. Jaj, aki ellenünk mozdul: megvívunk, készen, bármi csatát, de szabadíts meg a gonosztul, mert tiéd az ország, kezedbe tette le sorsát, s te vagy a legnagyobb erősség: ki neveden buzdul, bármennyit küzd és vérez, előbb vagy utóbb övé lesz a hatalom és a dicsőség! |
Tatăl nostru (Román)
1914 (Poezie scrisă pentru un jurnal vienez.)
Tatăl nostru, care ești în ceruri, în lupte, în păcate, în jeguri, spre tine se uită lumea orfană: sfințească-se numele tău, Pace! un minunat nume al tău: Vie împărăția ta. Pământul e cu sânge, sunt masacre, biciul tău bănuim, Doamne, și spunem, gemând, cu jale, dă-ne, să spunem mai lin -: Facă-se voia ta! cum în ceruri spun îngerii. Doamne, în fața ta e o patrie, să cadă frunza, dar pomul viu să fie: oare pe frunzarul cel mai mic grija ta paternă n-ar îngriji? și pe ultima creangă nu s-atârnă slăvit precum în ceruri, și pe pământ, deopotrivă. Ne-ai scuturat, nu se poate mai rău, acum, ce a mai rămas pe crengi apără până-n toamnă crăcile blegi: pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, și pe copii în pace să-i ții: dacă-i păcat, că piciorul azi s-alunecă-n sânge: e doar pentru ei! Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri: ce e murdar al tău e, a pedepsi: al nostru doar, să apărăm pe cele ale noastre! Și nu ne duce pe noi în ispită, că spiritul nevinovăției, ca pe o cămașă căptușită s-o păstrăm, deși, însângerată, să nu se crape niciodată. Vai, acelora cu gând rău: ne vom bate-n orice luptă, dar, ne izbăveşte de cel rău, că a ta este împărăția, în mâna ta și-a pus ursita, și tu ești cea mai mare tărie: cel ce pe numele tău s-aprinde, oricât se bate și sângerează, mai curând o să stăpânească puterea și va avea glorie.
|